FM
Schemă de ajutor de stat privind promovarea infrastructurii pentru o mobilitate cu emisii zero în sprijinul întreprinderilor şi comunităţilor
Solicită o consultanţă gratuită
cu reprezentantul Goodwill din judeţul tău completând formularul de mai jos!
Schemă finală
Intensitatea finanțării
100%
max. 100%
Valoarea finanțării
Max. 15 milioane euro
100%
Alocarea bugetară şi operaţiunile financiare derulate în vederea utilizării fondurilor se fac în conformitate cu prevederile cadrului legal aplicabil pentru gestionarea Fondului pentru modernizare în România.
Valoarea ajutorului de stat solicitat nu poate depăşi 25.000.000 euro pe beneficiar
Solicitanți eligibili
- Microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, dar şi întreprinderi mari, inclusiv regii autonome/companii/societăţi, legal constituite în conformitate cu legislaţia naţională sau în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărui naţionalitate o deţin şi înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în România până la data primei plăţi din ajutorul de stat acordat
CHELTUIELI eligibile
- Submăsura 1 -costurile aferente construirii, instalării, modernizării sau extinderii infrastructurii de reîncărcare. Aceste costuri pot include costurile infrastructurii de reîncărcare în sine şi ale echipamentelor tehnice aferente, instalarea sau modernizarea componentelor electrice sau de alt tip, inclusiv costurile aferente lucrărilor care rămân în proprietatea beneficiarului pentru realizarea instalaţiei de racordare, precum şi a instalaţiei de utilizare, conform art. 41 lit. b) şi c) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public
- Submăsura 2 - costurile aferente construirii, instalării, modernizării sau extinderii infrastructurii de reîncărcare, precum şi costurile de investiţii ale producţiei la faţa locului de energie electrică din surse regenerabile şi costurile de investiţii ale unităţilor de stocare a energiei electrice din surse regenerabile. Aceste costuri pot include costurile infrastructurii de reîncărcare în sine şi ale echipamentelor tehnice aferente, instalarea sau modernizarea componentelor electrice sau de alt tip, inclusiv costurile aferente lucrărilor care rămân în proprietatea beneficiarului pentru realizarea instalaţiei de racordare, precum şi a instalaţiei de utilizare, conform art. 41 lit. b) şi c) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public,






